Cu şi despre scriitorii (ne)canonici

În luna martie Muzeul literaturii a avut deosebita plăcere să găzduiască spectacolele Teatrului Naţional. Unul dintre ele a fost "Chiriţa şi ceilalţi" în cadrul căruia am avut ocazia să-l vedem pe actorul Petrică Ciubotaru, care a interpretat cele şase roluri. A fost un spoctacol minunat, mie nu-mi place textul dramatic dar am citit opera doar pentru a înţelege piesa. În timpul piesei de tetru am rămas plăcut surprinsă pentru că ceea ce am văzut acolo a fost mult deasupra aşteptărilor mele. Citind cartea nu mi-am imaginat că ceea ce urma să văd va fi atât de frumos, mă gândeam că voi sta liniştită pe scaun şi mă voi plictisi însă nu a fost aşa, spectacolul m-a impresionat şi mi-a plăcut foarte mult. Piesa s-a jucat de două ori şi de fiecare dată sala a fost plină dovadă că V. Alecsandri este un dramaturg actual, a murit doar V.Alecsandri-persoana în schimb opera sa, numele său au rămas vii. La sfârşitul spectacolului a fost organizată o dezbatere la care am avut deosebita şi unica ocazie să discutăm cu actorul Petrică Ciubotaru şi cu regizorul Ovidiu Lazăr. Cu toate că dialogul nostru a durat două ore totuşi nu am reuşit să le adresez toate întrebările, aş fi dorit să le mai pun câteva întrebări:
Ce părere aveţi despre această criză a lecturii despre care vorbeşte toată lumea, citesc sau nu adolescenţii de azi?
Care ar fi soluţia ca "geniile române" să nu mai plece peste hotare?
V-aţi gândit vreodată la o metodă care ar putea atrage adolescenţii spre adevăratele valori?
Ce părere aveţi despre ceea ce spune Constantin Florescu că "Televizorul şi mai nou internetul sunt pe cale să ştranguleze spectacolul de teatru şi filmul de artă"? Mie aceste cuvinte mi se par pline de adevăr, mai ales pentru noi oamenii secolului XXI în care tehnologia a ajuns la cote maxime de dezvoltare. Astăzi oamenii nu se obosesc să caute mult, se mulţumesc doar cu ceea ce găsesc pe internet sau la televizor, iar ceea ce găsesc "înghit" repede fără a-şi da seama ce "înghit" cum spune şi A. Diligent:"Telespectatorul nu are plăcerea de a judeca, clasifica, de a reflecta sau de a ierarhiza.El absoarbe totul cu lăcomie şi această îndopare se transformă tot mai mult într-o anarhie de necrezut.Creierul devine o debara unde spiritul se organizează într-un stil de mozaic". Mai ales adolescenţii, adolescentul de azi şi-a schimbat complet profilul, preferă să stea în faţa calculatorului, pe care îl foloseşte doar pentru a comunica cu ceilalti, preferă să stea în faţa televizorului, unde se uită de obicei la emisiuni care au un rol negaiv, care îl manipulează şi care îi schimbă viziunile/direcţiile în viaţă. Mă întreb câţi adolescenţi mai merg astăzi la un spectacol de teatru, la un film de artă. Dacă ar fi să facem un chestionar în rândul lor cred că foarte puţini sunt cei care mai fregventează sălile de teatru şi cinematografele, acum a apărut internetul şi toţi se cantonează pe această direcţie. După părerea mea şi şcoala are un rol foarte important în dezvlterea lor. După părinţi şcoala este a doua care ar trebui să-i înveţe să deosebească binele de rău, cultura de contracultură. Şcoala ar trebui să-i motiveze să ia parte activ la viaţa culturală oganizând diferite concursuri, excursii, dezbateri cu personalităţi culturale, activităţi extraşcolare care să promoveze cultura în rândul adolescenţilor, astfel le va provoca apariţia dorinţei de a se implica la actul cultural. Poate după asta vom trece peste această etapă şi vom învăţa să echilibrăm utilizarea acestor mijloace, vom învăţa să le folosim şi să le combinăm astfel încât nici una dintre ele să nu creeze dependenţă şi să ne ajute la formarea personalităţii noastre.