Cu şi despre scriitorii (ne)canonici

În luna martie Muzeul literaturii a avut deosebita plăcere să găzduiască spectacolele Teatrului Naţional. Unul dintre ele a fost "Chiriţa şi ceilalţi" în cadrul căruia am avut ocazia să-l vedem pe actorul Petrică Ciubotaru, care a interpretat cele şase roluri. A fost un spoctacol minunat, mie nu-mi place textul dramatic dar am citit opera doar pentru a înţelege piesa. În timpul piesei de tetru am rămas plăcut surprinsă pentru că ceea ce am văzut acolo a fost mult deasupra aşteptărilor mele. Citind cartea nu mi-am imaginat că ceea ce urma să văd va fi atât de frumos, mă gândeam că voi sta liniştită pe scaun şi mă voi plictisi însă nu a fost aşa, spectacolul m-a impresionat şi mi-a plăcut foarte mult. Piesa s-a jucat de două ori şi de fiecare dată sala a fost plină dovadă că V. Alecsandri este un dramaturg actual, a murit doar V.Alecsandri-persoana în schimb opera sa, numele său au rămas vii. La sfârşitul spectacolului a fost organizată o dezbatere la care am avut deosebita şi unica ocazie să discutăm cu actorul Petrică Ciubotaru şi cu regizorul Ovidiu Lazăr. Cu toate că dialogul nostru a durat două ore totuşi nu am reuşit să le adresez toate întrebările, aş fi dorit să le mai pun câteva întrebări:
Ce părere aveţi despre această criză a lecturii despre care vorbeşte toată lumea, citesc sau nu adolescenţii de azi?
Care ar fi soluţia ca "geniile române" să nu mai plece peste hotare?
V-aţi gândit vreodată la o metodă care ar putea atrage adolescenţii spre adevăratele valori?
Ce părere aveţi despre ceea ce spune Constantin Florescu că "Televizorul şi mai nou internetul sunt pe cale să ştranguleze spectacolul de teatru şi filmul de artă"? Mie aceste cuvinte mi se par pline de adevăr, mai ales pentru noi oamenii secolului XXI în care tehnologia a ajuns la cote maxime de dezvoltare. Astăzi oamenii nu se obosesc să caute mult, se mulţumesc doar cu ceea ce găsesc pe internet sau la televizor, iar ceea ce găsesc "înghit" repede fără a-şi da seama ce "înghit" cum spune şi A. Diligent:"Telespectatorul nu are plăcerea de a judeca, clasifica, de a reflecta sau de a ierarhiza.El absoarbe totul cu lăcomie şi această îndopare se transformă tot mai mult într-o anarhie de necrezut.Creierul devine o debara unde spiritul se organizează într-un stil de mozaic". Mai ales adolescenţii, adolescentul de azi şi-a schimbat complet profilul, preferă să stea în faţa calculatorului, pe care îl foloseşte doar pentru a comunica cu ceilalti, preferă să stea în faţa televizorului, unde se uită de obicei la emisiuni care au un rol negaiv, care îl manipulează şi care îi schimbă viziunile/direcţiile în viaţă. Mă întreb câţi adolescenţi mai merg astăzi la un spectacol de teatru, la un film de artă. Dacă ar fi să facem un chestionar în rândul lor cred că foarte puţini sunt cei care mai fregventează sălile de teatru şi cinematografele, acum a apărut internetul şi toţi se cantonează pe această direcţie. După părerea mea şi şcoala are un rol foarte important în dezvlterea lor. După părinţi şcoala este a doua care ar trebui să-i înveţe să deosebească binele de rău, cultura de contracultură. Şcoala ar trebui să-i motiveze să ia parte activ la viaţa culturală oganizând diferite concursuri, excursii, dezbateri cu personalităţi culturale, activităţi extraşcolare care să promoveze cultura în rândul adolescenţilor, astfel le va provoca apariţia dorinţei de a se implica la actul cultural. Poate după asta vom trece peste această etapă şi vom învăţa să echilibrăm utilizarea acestor mijloace, vom învăţa să le folosim şi să le combinăm astfel încât nici una dintre ele să nu creeze dependenţă şi să ne ajute la formarea personalităţii noastre.

Corectitudine şi greşeală în presa scrisă şi audio-video

Prin prezentele radiografii ale limbajului jurnalistic ca reflectare complexă a discursului public, în condiţiile unor bizare bulversări culturale strict contemporane, analizăm câteva categorii de fapte deviante, cauzate de trăsături ale unui jurnalism şi, în egală măsură ale unui mediu politic-social în schimbare, ale căror raporturi cu publicul-ţintă sunt, adesea, măcar confuze.
Dacă, după cum vom vedea, jurnaliştii se recuză frecvent de la contacte mai intime cu germana, în ceea ce priveşte engleza stăm mai bine: citind(la TVR1) titlul articolului dintr-un ziar ce utiliza metafora confruntării dintre David şi Goliat, lectorul comentator a întors-o subtil pe englezeşte, astfel că numele regelui evreu a sunat "Deivid", iar un comentator tv de dimineaţă al presei(Antena1) sub presiunea transatlantică, citeşte "si-ai-e" sigla SIE, deviaţie bi-corectată: "sie", respectiv "si-e", justificându-se: "e de la noi", adică, probabil, nu e CIA.
S-a întâmplat ca, în luna mai, să ne viziteze Gunter Verheugen, comisar european pentru extinderea UE, "ghiuntă(r) forhaigăn" este transcrierea fonetică pentru o pronunţie aproximativă, dar recognoscibilă chiar pentru purtătorul acestui nume, fapt mai puţin probabil când, însă, este "românizat" de un consilier al Guvernului("verhaighen";TVR1) sau de un "profesionist" de la PRO TV: "gunter verhaigăn".
De multe ori putem urmări şi simple "bâlbe" ale... profesioniştilor: "rezultatele nu au suferit semnificări modificative"(TVR1), "vor fi treizeci şi doi de grade" (Carmen Gheorghiţă, TVR1); " la Băile Felix apa rece şi cea caldă curg la robinete numai câteva ore pe zi "(Adriana Murariu, PRO TV), "s-a constatat fie că suferă de tasarea coloanei vertebrale, fie că are probleme la coloana vertebrală "(Antena1/TVR1).

Deseori chiar şi medicii fac greşeli de exprimare: "moartea a intervenit prin comprimarea craniului"(PRO TV), la un spital din Timişoara, o doctoriţă enunţă, mai întâi, diagnosticul în termeni de specialitate: "fractură la baza craniului cu otoragie", dar, imediat cu un ton uşor scăzut "traduce" ultimul termen: îi curge puţin sânge pe ureche (TVR1) şi la Rrevista medicală radio, vorbind despre efectul expunerii prelungite la soare, un medic(Constantin Dinu) preciza, la un moment dat, faptul că prin "colaps caloric" trebuie să înţelegem leşinul în termeni populari(Radio România Cultural).

Aceste greşeli sunt o mică parte din toate greşelile pe care din păcate le auzim în fiecare zi. După părerea mea ar trebui să luăm DOOM-ul în braţe şi să învăţăm să ne controlăm atunci când vorbim pentru a nu mai comite atâtea greşeli de exprimare.

Influenţa presei scrise şi a audio-vizualului asupra adolescenţilor

Get your own Slide Show!


În prezent presa scrisă, televizorul şi toate celelalte mijloace de informare au o influenţă deosebit de mare asupra adolescenţilor.Că au un rol (in) formator sau deformator depinde de ceea ce citim şi de ceea ce vedem la televizor.Marea majoritate a adolescenţilor, poate inconştient, preferă/citesc reviste şi se uită la diferite emisiuni care au un rol negativ asupra lor. Acest lucru se întâmplă, poate, şi din cauza schimbării tipului de presă din România. Ziarele care fac presă adevărată pierd teren în faţa revistelor de scandal sau a acelor ziare care nu urmăresc decât manipularea opiniei publice şi distragerea atenţiei de la anumite evenimente de importanţă majoră. Presa înseamnă, din păcate, mai mult manipulare decât (in) formare de aceea trebuie să se acorde o mai mare atenţie dezvoltării capacităţii de a discerne binele de rău, de a selecta din avalanşa de informaţii care ne invadeză viaţa în fiecare zi din toate direcţiile, trebuie să învaţam să selectam această masă de informaţii. Presa ar trebui să fie a patra putere în stat, dar dacă nu mai putem avea încredere în ce se scrie în presă sau în ce se spune la televizor, în cine să mai credem? în politicieni?
Astăzi puţine sunt ziarele(Cotidianul, România Liberă, Evenimentul Zilei) care merită să mai fie citite.De exemplu, în numărul din 27 februarie al anului curent în ziarul Tribuna Învătământului sunt prezentate într-adevăr realităţile învăţământului românesc, un sistem al cărui victime sunte noi, elevii români. Într-un articol prof. dr. Tudor Opriş, afirmă că: "cei 16 ani postrevoluţionari au fost cei mai confuzi şi bramburiţi pentru şcoala românească" . El nu contestă elementele pozitive cu deschidere modernă care au apropiat învăţământul românesc de cel occidental. Subfinanţarea, amestecul politicului în învăţământ, marginalizarea învăţământului ca "sector neproductiv" sunt în viziunea autorului hibe cu tendinţă de permanentizare care se reflectă în ineficienţa reformei din învăţământ. Aceeaşi problemă a incapacităţii învăţământului românesc de a se alinia la standartele europene, nicidecum perfecte dar eficiente este tratată în articolul Inconsecvenţele învăţământului românesc din acelaşi număr al revistei Tribuna Învăţământului. Am putea spune că teoria formelor fără fond este încă actuală atât timp cât învăţământul românesc " îşi caută tot felul de modele" şi " dispune de oameni foarte capabili şi pasionaţi, însă României îi lipseşte busola pentru orientare." După părerea lui Marius Ududeac concluzia este una singură:" un sistem de învăţământ şi educaţie prost conceput nu poate spera la rezultate competitive pe plan european şi mondial."
Deci, mai sunt ziare care descriu realitatea dură în care trăim, noi avem libertatea s-o percepem aşa cum este şi să încercăm să facem ceva să nu credem că totul este roz.

Invitaţie la lectură

Am terminat cartea.Pe tot parcursul lecturii m-am simţit atrasă, captivată, pur şi simplu nu mă puteam desprinde de ea. Am citit-o dintr-o rasuflare, parcă nu aveam rabdare să aflu ce scrie pe urmatoarea pagină. Cu siguranţăvă întrebaţi despre ce roman sau poveste de dragoste o să vă povestesc dar îmi pare rău să vă dezamăgesc. Nu este vorba de nici un roman, cartea care m-a ţinut lipită de ea este cartea lui Ioan Petru Culianu"Dialoguri întrerupte" în care este prezentată corespondenţa dintre Mircea Eliade şi discipolul său Culianu. Bineînţeles fiind un text epistolar nu este la fel ca un roman de dragoste; nu te prinde în tumultul acţiunii, nu te face să suspini alături de un personaj sau altul dar îţi dă ocazia să pătrunzi ca un martor/observator indiscret în universul intim al vieţii şi al gândurilor unor oameni pe care îi cunoşteai din operele lor. Acesta este de fapt o pseudocunoaştere, pentrucă nu putem să cunoaştem scriitorii doar din operele lor. Ficţiunea poate distanţa foarte mult de omul real. Ce poate fi mai intim decat o scrisoare? Lectura scrisorilor este o incursiune nu numai în gandurile celor doi dar şi o apropiere fizică aş putea spune de omul Culianu/Eliade nu doar de personalitatea Culianu/Eliade.
L-am cunoscut pe Culianu acum un an, cand am participat la Simpozionul National I.P.Culianu. Am citit cateva din scrierile sale literare(Pergamentul Diafan, Jocul de Smarald) şi date biografice însă numele I.P.Culianu îmi rezona doar cu sitagma un mare om de ştiinţă, istoric al religiilor. Acum, în mintea mea, numele Culianu nu se mai rezumă la aceste sintagme seci, ele au prins contur, de la Culianu-istoric al religiilor am ajuns la Culianu -fiinţă cu ganduri adânci dar şi cu probleme cotidiene.
Această corespondenţă spune povestea fascinantă a unei relaţii maestru-discipol, singura de acest fel dintre Eliade şi un român. Diferenţa mare de varstă dintre cei doi nu împiedică creşterea sentimentului de prietenie al maestrului faţă de un discipol de excepţie. Eliade dorea foarte mult să-l ajute să-şi publice lucrările şi să poata ajunge în USA pentru a studia istoria religiilor pentrucă spune el singurul loc unde se poate studia istoria religiilor este USA. Scrisorile care şi le vor trimite consemnează o comunicare din ce în ce mai apropiată şi reciproc administrativă între maestru şi discipol. Legătura dintre cei doi se consolideaza şi se adânceşte. Eliade începuse prin a-şi adresa scrisorile cu "Stimate Domnule Culianu" trecând mai târziu la "Dragă Culianu" şi mai apoi ajungând să-l considere " singurul prieten căruia am atâtea de spus şi de întrebat."

Scrisorile reprezintă o sursă importantă pentru cercetarea dar şi pentru cunoaşterea operei lui Culianu. Înainte de a începe să citesc această carte credeam ca nu voi găsi nimic care să-mi suscite interesul, însă chiar de la început citind prefaţa am înţeles că este o carte interesantă şi că o să- mi placă mult.

TREBUIE să citiţi această carte, este o carte interesantă şi o să vă convingeţi singuri, mie mi-a plăcut mult şi v-o recomand!

Criza lecturii

Suntem oare într-o criză a lecturii? Acest subiect suscită în continuare controverse.Unii afirmă pertinent că adolescenţii nu mai citesc.Eu aş spune că aceştia au o părere eronată pentru că adolescenţii încă mai citesc. Trăind într-o societate informatizată, bineînţeles că mulţi dintre noi nu mai citim răsfoind o carte, ci butonând calculatorul, însă şi astăzi sunt mulţi care preferă să se delecteze citind o carte. Cartea a fost din totdeauna un lucru sfânt, trebuie să ne bucurăm de fiecare carte pe care o avem pe raftul bibliotecii noastre, însă nu ca piesă de mobilier pe care se va pune praful, ci citind-o şi "reânoind-o" de fiecare dată când o vom deschide.
În prezent mulţi adolescenţi citesc dintr-o motivaţie exterioară, impuşi de profesori dar sunt şi adolescenţi care în timpul liber numai asta şi fac- citesc din plăcere, însă nu contează modul în care o fac ci rezultatul, ieşirea din aşa numita criză a lecturii.
Eu cred ca nu suntem într-o criză a lecturii ci parcurgem o perioadă firească a evoluţiei civilizaţiei şi chiar pot să spun ca nu mă aflu într-o criză a lecturii chiar îmi place să citesc şi asta fac de câte ori pot şi am timp liber.
Imi place foarte mult să citesc romane, în special romane de dragoste, însă sunt şi alte specii care îmi suscită atenţia/interesul. Preferinţele mele de lectură depind de starea de spirit pe care o am, când sunt suparată nu citesc un roman fantastic sau poliţist ci prefer să citesc un roman de dragoste sau poate chiar şi unul psihologic.